Balada celor deportați Grigore Vieru Ne-au îndepărtat de casă, Era viscol, era ceaţă, C-aveam poartă mai frumoasă. Despărţeau pe soţ de soaţă Ruptu-ne-au de-a noastră vatră, Şi voit-au chiar de Tine, Că aveam şi gard de piatră. Doamne, să ne înstrăine.

În Taigale curge sînge Pruncii învăţau din carte Şi auzi cum înger plînge, Limba celui ce desparte. Acolo te taie gerul Stalin se voia scriptură, Şi auzi plesnind şi Cerul. Vorba îngheţa în gură; Ne-au dus în vagoane-nchise, Stalin se voia povaţă, Cineva spioni ne-nscrise, Lacrimi îngheţau pe faţă Ne-au dus în vagoane mute, Tainic ne rugam la Domnul: C-aveam peste-o apă rude; "Du-ne unde-nfloare po­mul".

Ne-au dus în vagoane roşii, Ne-au mînat ca pe tîlhari, Că pîrîtu-ne-au lenoşii, Ne-am întors tot gospodari, Ne-njurau urît de mamă, În Taiga lăsat-am casă Nu ştiau că vor da seamă. Tot cu poartă, tot frumoasă. Dusu-ne-au sub arma trupei Ne-au mînat ca pe jivini, Unde-nnebuneau şi lupii, Ne-ntorsesem tot creştini, Dusu-ne-au sub arma pa­zei Tot creştini întorsu-ne-am, Unde-nnebuneau şi brazii.

Tot ca Ţară, tot ca Neam! Literatura și arta, nr 25 / 19 iunie 2008, Chișinău