Oricare român știe din copilărie, din familie și de la școală, că numele de România vine de la Roma și că românii se trag din romanii cei vechi. Este, desigur, aici o exagerare și o anumită generalizare, însă faptul nu este prea departe de adevăr. Numele de România (în exact această formă) nu are aceeași vechime în istorie ca numele de român.

Dacă ar fi să studiem doar istoria strictă a României, atunci ar trebui să o începem de la domnia lui Alexandru Ioan Cuza, adică din a doua jumătate a secolului al XIX‑lea încoace. De atunci, acest nume de România a devenit oficial în plan intern și internațional. Românii există însă de la finele mileniului I al erei creștine, când se apreciază că s‑a încheiat etnogeneza (adică formarea poporului), iar formațiuni politice ale lor, cu numele de „țări românești“, există tot de atunci.

Românii însă nu au apărut din nimic, ca generație spontanee. Ei se trag din alte etnii, așa că istoria lor trebuie începută cu trecutul acestor strămoși, atât cât sunt ei cunoscuți și de când sunt ei atestați. Ioan-Aurel Pop Disponibil și prin abonament cu beneficii exclusive.

Abonează-te aici