Problematica educației interculturale, o componentă a sistemului educațional actual, capătă o importanță aparte în societatea actuală. Migrația popoarelor, criza economică și alți factori de sorginte economică și politică au determinat includerea educației interculturale pe agenda UE, în general, și a statelor membre, în special. În acest context, cadrul instituțional al școlii se confruntă cu dificultăți legate de integrarea copiilor ce aparțin comunităților etnice, generate, pe de o parte, de reticența la schimbare a popoarelor, iar pe de altă parte, de lipsa unor abordări pragmatice de incluziune a acestei categorii de copii.

Astfel, școala devine un adevărat laborator în care se experimentează efectele diversității asupra relațiilor dintre elevi, dintre profesori și elevii minoritari, respectiv părinții și elevii minoritari. Trebuie să înțelegem diversitatea ca o trăsătură a societății actuale, un beneficiu reciproc pentru noi toți. Includerea copiilor ce aparțin comunităților etnice în categoria copiilor cu risc ridicat de vulnerabilitate, conform documentelor internaționale de referință în domeniu (detaliate în cuprinsul lucrării), determină modificări în planul implementării politicilor educaționale de incluziune.

Mai mult, aderarea țării noastre la UE, respectiv semnarea unor documente internaționale în domeniul educațional și social, impune ca prioritate un sistem educațional centrat pe competență și respect, capabil să formeze cadre didactice pentru interculturalitate. În contextul istoric actual, într‑o societate definită prin diversitate, schimbare și toleranță, în care identitatea națională reprezintă elementul de stabilitate al societății, se impune adaptarea sistemelor educaționale actuale la particularitățile etnico‑culturale ale copiilor ce aparțin comunităților etnice.