Aceasta lucrare a pornit de la depasirea intelegerii credintei ca idee, incredere, aderenta doctrinara, confesiune sau religie. Este imperativ sa intelegem ca credinta nu este numai viziunea, intelegerea si trairea autentica a fiintei, ci insasi energia, insusi continutul, motorul si nervul fiintei. Credinta nu este ceva ce se raporteaza la fiinta ci insasi autenticitatea sau deplinatatea fiintei.
Consecintele acestei intelegeri determina toate domeniile de cunoastere si de viata ale omului si le directioneaza fundamental, cu stirea sau fara stirea lor. Stim ca pe pamant, in conditia istorica, omul e capabil de patru feluri sau domenii de cunoastere: stiintifica, artistica, filosofica si teologica. Dupa cum s-a vazut si am declarat de la inceput, pe noi ne intereseaza in primul rand intelegerea teologica, pentru ca o socotim suprema.
Intre aceste feluri de cunoastere, cea mai apropiata de teologie este intelegerea filosofica. Pentru aceasta, si pentru motivul ca, totusi, cea mai mare parte a intelectualitatii laice este straina de intelegerea teologica, am socotit nu numai util ci chiar necesar sa expunem ideea noastra despre fiinta si credinta atat filosofic cat si teologic. Speram ca lucrarea noastra sa aduca o contributie la colaborarea atat de necesara intre gandirea filosofica si cea teologica, intre intelectualitatea laica si cea teologica, atat de mult dorita si atat de putin realizata.
Pentru filosofie, certitudinea existentei este fiinta, faptul ca exista ceva concret, experiabil si peren. Este adevarat ca filosofia desemneaza fiinta in primul rand ca substanta, fiinta, fiintare etc., si abia apoi ca persoana. Totusi, este extrem de important, si mai ales incurajator pentru dialogul cu teologia, faptul ca unele curente filosofice au ajuns la intelegerea fiintei ca data sau donata, adica o existenta dincolo-de-fiinta, ca un Donator suprafiintial sau absolut.
Filosofia nu este straina ci este capabila de intelegerea existentei ca donat sau dar, ca mister si sacru. Ea poate ajunge chiar la ideea Primordialului sacru sau a Iubirii Originare. Totusi, ea ramane mereu inclinata spre o intelegere impersonala a Principiului sau Originarului.
Trebuie vazut, in acest sens, ca ideea de persoana este o reusita si un specific al teologiei, incat constituie o permanenta diferenta intre filosofie si teologie. Caci, daca filosofia ajunge sa accepte originea si principiul existentei ca persoana, ea se apropie foarte mult de teologie; staruinta ei in impersonal se explica, probabil, si prin teama de a-si pierde autonomia fata de teologie. In orice caz
aceeași categorie, același magazin · 4% înapoi la toate
LIBRIS4% înapoiFiinta si credinta. Vol.3: Credinta - George Remete
Aceasta lucrare a pornit de la depasirea intelegerii credintei ca idee, incredere, aderenta doctrinara, confesiune sau religie. Este imperativ sa intelegem ca credinta nu este numai viziunea, intelegerea si trairea autentica a fiintei, ci insasi energia, insusi continutul, motorul si nervul fiintei. Credinta nu este ceva ce se raporteaza la fiinta ci insasi autenticitatea sau deplinatatea fiintei.
Consecintele acestei intelegeri determina toate domeniile de cunoastere si de viata ale omului si le directioneaza fundamental, cu stirea sau fara stirea lor. Stim ca pe pamant, in conditia istorica, omul e capabil de patru feluri sau domenii de cunoastere: stiintifica, artistica, filosofica si teologica. Dupa cum s-a vazut si am declarat de la inceput, pe noi ne intereseaza in primul rand intelegerea teologica, pentru ca o socotim suprema.
Intre aceste feluri de cunoastere, cea mai apropiata de teologie este intelegerea filosofica. Pentru aceasta, si pentru motivul ca, totusi, cea mai mare parte a intelectualitatii laice este straina de intelegerea teologica, am socotit nu numai util ci chiar necesar sa expunem ideea noastra despre fiinta si credinta atat filosofic cat si teologic. Speram ca lucrarea noastra sa aduca o contributie la colaborarea atat de necesara intre gandirea filosofica si cea teologica, intre intelectualitatea laica si cea teologica, atat de mult dorita si atat de putin realizata.
Pentru filosofie, certitudinea existentei este fiinta, faptul ca exista ceva concret, experiabil si peren. Este adevarat ca filosofia desemneaza fiinta in primul rand ca substanta, fiinta, fiintare etc., si abia apoi ca persoana. Totusi, este extrem de important, si mai ales incurajator pentru dialogul cu teologia, faptul ca unele curente filosofice au ajuns la intelegerea fiintei ca data sau donata, adica o existenta dincolo-de-fiinta, ca un Donator suprafiintial sau absolut.
Filosofia nu este straina ci este capabila de intelegerea existentei ca donat sau dar, ca mister si sacru. Ea poate ajunge chiar la ideea Primordialului sacru sau a Iubirii Originare. Totusi, ea ramane mereu inclinata spre o intelegere impersonala a Principiului sau Originarului.
Trebuie vazut, in acest sens, ca ideea de persoana este o reusita si un specific al teologiei, incat constituie o permanenta diferenta intre filosofie si teologie. Caci, daca filosofia ajunge sa accepte originea si principiul existentei ca persoana, ea se apropie foarte mult de teologie; staruinta ei in impersonal se explica, probabil, si prin teama de a-si pierde autonomia fata de teologie. In orice caz
aceeași categorie, același magazin · 4% înapoi la toate