Am spus deseori ca imi masor viata in carti si nu in ani. Iar cum mai am suficiente subiecte de roman, dar si puterea de a le scrie, incerc sa-mi petrec cat mai mult timp in lumea personajelor mele. Din cand in cand insa, sunt obligat sa privesc in urma cu luciditate, fara prejudecati, anumite momente importante ori intamplari peste care am trecut in graba sau le-am lasat rezolvarea in seama zilei de maine.

Un maine in care am crezut cu toata puterea si de dragul caruia, in acele zile uimitoare si atat de mult visate, ale Revolutiei, as fi sacrificat orice, fara ezitare. Sigur, nu am sperat nici macar o clipa ca pe parcursul vietii mele voi avea sansa sa asist la caderea comunismului. Dupa cum, de altfel, nu au crezut nici sovietologii si nici pretinsii mari cunoscatori ai comunismului ca acesta era atat de fragil.

Drept pentru care, ma pregatisem pentru un razboi de uzura intins pe durata intregii vieti. Pentru ca imi era imposibil sa imprumut hainele si manierele vremii in care traiam. Sa renunt, adica, la a fi eu insumi, la a spune ce cred fara sa-mi pese de consecinte.

Odata ce am inteles ce inseamna a scrie si a raspunde pentru fiecare cuvant, m-am straduit sa-mi fac meseria de scriitor, cu orice risc. Abia cand am vazut cu ochii mei ca se darama Zidul Berlinului, am inceput sa sper ca nici la noi nu va mai dura sinistra dictatura, ca istoria ne va arata si noua, celor din nefericitul Est, fata ei cea mai generoasa. - Augustin Buzura