„E un miracol. Cuvântul nu-i deloc prea puternic." Printre manuscrisele céliniene recent descoperite se află și două sute cincizeci de file conținând prima formă a unui roman care se petrece în Flandra, în timpul Primului Război Mondial. La intersecția dintre autobiografie și ficțiune, romanul dezvăluie experiența care se află de atunci în centrul existenței autorului: traumatismul fizic și psihic provocat de front, de „abatorul internațional de nebunie".

Povestea urmărește convalescența brigadierului Ferdinand din momentul în care, grav rănit, își recapătă cunoștința chiar pe câmpul de luptă și până la plecarea spre Londra. La spitalul din Peurdu-sur-la-Lys îi atrage atenția unei infirmiere deloc timide, se împrietenește cu proxenetul Bébert, trece de câteva ori pe lângă moarte și, în sfârșit, se eliberează de ceea ce îi fusese dat până atunci să trăiască. Apare aici, în lumina cea mai crudă, un timp brutal, al deziluziei și al trezirii la realitate, pe care autorul nu l-a tratat niciodată până acum în forma unui text literar separat.

La douăzeci de ani după 1914, trecutul, „mereu amețit de uitare", prinde „melodioare de pe drum, pe care nu i le cere nimeni". Dar acest trecut nu e uitat niciodată de tot, rămâne viu oricât timp ar trece peste noi – iar romanul Război stă mărturie a acestui adevăr, la fel ca restul operei lui Céline. „O carte viscerală, explozivă, care nu caută să transforme noroiul în aur, dar care, și așa, e o adevărată comoară." „Céline face cuvintele să danseze într-o nesfârșită beție, fără să-i pese de gramatică și de conjugări, dar neuitând niciodată de ritm și de efectul narativ.

E Céline, Céline adevărat, totul e atroce în el, dar mai ales femeile se dovedesc a fi personaje fantastice care nu se lasă duse de nas, nu depind de nimeni și nu se dau înapoi de la ce-i mai rău. Avem în față viața neînsemnată dintr-un sat, ca la Flaubert ori Maupassant, dar în cuvinte pe care n-ar fi îndrăznit să le folosească nici San-Antonio. Céline nu și-a recitit manuscrisul, și cu atât mai bine.

Scrisul «la prima mână» are efectul unui obuz literar." „Primul dintre romanele inedite descoperite în 2021, e un text scurt, viu, tragic și lubric, care-și găsește locul printre capodoperele scriitorului. Este o piesă centrală în imensul puzzle literar pe care Céline l-a finisat obsesiv toată viața." „Céline în stare pură. Fără îndoială, cel mai mare scriitor francez al secolului XX...

Dezgustător fără a fi vulgar, sensibil fără afectare, jupuit de viu, dar nerenunțând niciodată la pudoare." Născut în 1894 la Courbevoie, lângă Paris, LOUIS-FERDINAND CÉLINE (pseudonimul medicului Louis Ferdinand Destouches) învață singur pentru bacalaureat, cât timp muncește în mai multe locuri. Încorporat în 1912, este grav rănit pe front, în noiembrie 1914. Reformat pentru o invaliditate de 75%, devine agent comercial și pleacă pentru o scurtă perioadă în Camerun, apoi la Londra.

După război face studii de medicină și lucrează pentru Societatea Națiunilor în misiuni din Africa și Statele Unite. Întors în Franța, practică medicina în dispensare de la periferia Parisului. În 1932 publică primul său volum, Călătorie la capătul nopții, urmat de Moarte pe credit, în 1936.

Trăiește în exil, în Germania și Danemarca, din 1944 până în 1951. Revenit în Franța, se instalează la Meudon, unde scrie în continuare (). Moare în 1961.