Eseul lui Adrian Buzdugan ne propune holograma unui Cioran așa cum ni-l etalează plaja comentariilor operei sale din ultimele decenii. Un Cioran devenit de mult timp un „caz” profitabil pentru demolatorii de statui. un „vinovat convenabil”. hărțuit de exegeți a căror minima moralia este patima comentariului tezist și tendențios. nu rareori resentimentar. alături de puțini exegeți onești sau de martori oculari. cei din urmă interesați mai degrabă să-și exhibe meritul de a fi fost cândva lângă un Guru providențial. E simulat un proces din care nu lipsește nici depoziția eseistului și. implicit. nici hotărârea sa definitivă: Cioran rămîne un gânditor istoric important pentru Franța și România; n-a fost legionar. chiar dacă. în tinerețe. a suferit rătăciri temporale.

Spune eseistul: „Oricât ar evita atât de încrâncenaţii acuzatori ai lui Cioran. rămâne o întrebare nepusă. care le zădărniceşte orice construcţie părtinitoare: De ce nu a fost Cioran legionar cu acte în regulă?”. Ion Dur