„Securitatea l-a urmărit pe Ion Rațiu aproape 35 de ani. La început, în 1955, Tony, așa cum îl denumiseră ofițerii de securitate, a fost considerat un simplu «fugar» și «trădător de țară». La scurt timp a devenit «agent», „spion» și, în 1961, «terorist».

Iar pe urmele unui terorist se stă o viață, nu doar 35 de ani. Urmărirea sa informativă a necesitat implicarea mai multor departamente ale serviciului secret comunist și a mai multor generații de ofițeri de securitate, a unei rețele de informatori care s-a dezvoltat în timp, cheltuirea a sute de mii de dolari și scrierea a mii de note informative, fie, interceptări și rapoarte.” Stejărel Olaru „Din păcate, abia acum începem să-l cunoaștem pe Ion Rațiu la adevărata lui valoare umană și națională, prin eforturile fiului său Nicolae, în sarcina căruia părintele său a trecut publicarea memoriilor. Stejărel Olaru a așezat în pagină însemnările zilnice ale lui Ion Rațiu după o muncă de arhivă de o rară tenacitate.

Istoricul și politologul pune cu profesionalism în lumină, ca editor al jurnalului, nimicnicia unui regim care a încercat – prin intermediul Securității– să distrugă un român a cărui vină a fost aceea că își iubea țara și nu ostenea să se gândească din exil la eliberarea ei de sub regimul de ocupație sovieto-comunist.” Marius Oprea „Viața lui Ion Rațiu a fost plină de astfel de trădări, din partea unor prieteni, așa-ziși prieteni, colegi, membri ai propriului său partid. Poate din pricina faptului că ținea să cultive un cerc atât de larg de cunoștințe; cred totuși că mai degrabă din pricina geloziei, fiindcă toate păreau să îi vină atât de ușor: succesul financiar, succesul la femei, succesul în sport, în cercurile jurnalistice și politice. Dacă acest tip de resentimente constituie o trăsătura specific românească sau ine, în general, de natura umana e dificil de spus.

Însa Ion Raiu s-a considerat întotdeauna un om foarte norocos. ” Nicolae C. Rațiu