Inovator la vremea sa, devenit astăzi un reper al literaturii clasice și considerat capodopera scriitorului, Bâlciul deșertăciunilor reprezintă o satiră socială a cărei acțiune se petrece în timpul Războaielor Napoleoniene. Având subtitlul „Un roman fără erou”, narațiunea urmărește destinul a două tinere antagoniste: amorala Becky Sharp, una dintre cele mai memorabile și mai charismatice antieroine create în literatură, hotărâtă să își depășească statutul cu care s-a născut și să urce, cu orice preț, pe scara socială, și Amelia Sedley, o figură tipic victoriană, posesoare a unui suflet blând, dar naivă în dragostea ei idealizantă pentru chipeșul ostaș parvenit George Osborne. În mijlocul acestei lumi pline de culoare și dinamism, redată cu umor și înțelepciune, stă William Dobin, un gentilom în adevăratul sens, care își păstrează onoarea în iureșul societății engleze de la începutul secolului al XIX-lea.

Încă din perioada de început, în care apare sub formă de foiletoane (1847–1848), romanul – primul semnat de autor cu propriul nume, și nu cu pseudonime cu rezonanță comică – îi va pecetlui statutul lui Thackeray de scriitor faimos și îi va aduce prosperitatea, Bâlciul deșertăciunilor ajungând să fie apreciat chiar de acei lorzi și acele lady al căror prototip este descris cu mult sarcasm. Ediția apărută la Editura Corint sub imprintul Clasici ai literaturii – în traducerea lui Lucian Popa – beneficiază și de o prefață semnată de Dragoș Zetu, de tabel cronologic și de un aparat critic bogat, menit să pună pentru cititorul modern opera în contextul epocii. Romanul figurează în topul „The Big Read” alcătuit în 2003 de BBC, în urma votului a 250.000 de cititori.

„Spiritul lui [W.M. Thackeray] este strălucitor, umorul, atrăgător, dar amândouă sunt la fel de legate de geniul lui profund, așa cum un fulger difuz pâlpâind la marginea unui nor văratic se leagă de scânteia electrică aducătoare de moarte ascunsă în miezul lui.”- Charlotte Brontë, sub pseudonimul Currer Bell, în prefața romanului Jane Eyre „ [...] o nouă întrebare se cere a fi analizată: este capabilă o societate construită în jurul războiului și a acumulării de capital să devină o sursă a valorilor morale? Este, oare, corupția distribuită în mod egal între toate clasele sociale?

Dacă întreaga societate este coruptă, mai poate exista virtute la nivelul individului? Naratorul lui Thackeray nu se sfiește să își exprime liber părerile, uneori direct, alteori îmbrăcând haina satirei, ceea ce îl scoate deseori pe cititor din fluxul romanului, cerându-i o reevaluare nu numai a personajelor din text, ci și a propriei conduite morale. În definitiv, cititorul este provocat să se ridice la înălțimea standardelor etice ale creștinismului, pe care majoritatea îl mimează, însă pe care aproape nimeni nu îl asumă pe deplin.”

• •Dragoș Zetu, prefața volumului „Bâlciul deșertăciunilor este, așa cum au notat numeroși critici de-a lungul timpului, un roman sinuos, plin de capcane, care ține mereu cititorul în gardă, atât prin aspectul său satiric, cât și prin cel moralizator. Thackeray încearcă să privească lucrurile din unghiuri diferite, invitându-l și pe cititor să își reevalueze certitudinile. La fel ca în tragediile shakespeariene, în romanul lui Thackeray nimic nu este ceea ce pare, definițiile facile negăsindu-și rostul. Este o lume a tonurilor de gri, a umbrelor fără contur clar, cititorul aflându-se într-un clarobscur uneori frustrant, alteori fecund.”
• •Dragoș Zetu, prefața volumului