Alexandru al II-lea. Țarul reformator

„Uitați-vă bine la acest martir! Era un mare țar și merita un destin mai îngăduitor”, i-a șoptit diplomatul francez Melchior de Vogüé unui apropiat, în timpul ceremoniei de înmormânare a lui Alexandru al II-lea. Vânat în permanență de teroriști, țarul și-a pierdut viața în urma unui atentat cu bombe care a avut loc la 1 martie 1881.

Într-adevăr, soarta a fost necruțătoare cu acest suveran călăuzit de bune intenții. În timpul domniei sale, Alexandru al II-lea a realizat isprava fără precedent de a desființa iobăgia, de a elimina pedepsele corporale și de a reorganiza administrația, educația și justiția. Pentru a impune aceste reforme, a trebuit să lupte, pe de o parte, împotriva revoluționarilor fanatici, iar pe de alta, împotriva aristocraților și proprietarilor de pământ care se agățau de privilegiile lor.

Sfâșiat între dorința de a emancipa poporul rus și teama de a zgudui temeliile imperiului lăsat moștenire de strămoșii săi, și-a găsit liniștea doar alături de o femeie foarte tânără, Ecaterina Dolgorukova, Katia, pe care și-a făcut-o amantă, stârnind un mare scandal la Curte. În această Rusie din secolul al XIX-lea, plină de intrigi și comploturi, el apare ca victima generozității sale, a ezitărilor sale, a nesfârșitei pendulări între tentația liberalismului și frica de anarhie...