Realitatea e ca ploaia. Mai degraba asemenea conditiilor de ploaie: s-ar putea sa ploua dar s-ar putea si sa nu, chiar daca toate conditiile necesare au fost indeplinite. Pentru ca intotdeauna e necesar ceva peste, un declic, o provocare, ceva aleatoriu care sa faca realitatea, ploaia, sa se intimple.

Ceva cum e gravitatia, spre exemplu, ceva care sa faca totul sa curga, sa curga ca o poveste. Ca realitatea sa curga e nevoie de un impuls gravitational, ceva care extrage ploaia din cer si o aduce pe pamint. Fara un autor, ploile ramin nespuse.

Dar cind se deapana, cind ploua, autorul, subiectul, este inculs. Este subsidiar propriei realitati, propriei existente. Si ploaia si realitatea au autor, dar el va ramine intotdeauna ascuns.

Asadar, realitatea e o fictiune cu autor necunoscut. Cu toate astea, multi dintre oameni traiesc in universuri pe care si le creeaza singuri. Isi confectioneaza realitati in care sa traiasca fericiti, isi croiesc singuri realitatile nedureroase.

Sunt cei care aleg pilula rosie, in loc s-o aleaga pe cea albastra, sunt oamenii care asteapta ani de zile in statii de autobuz, sau in gari sa le soseasca fericirea. Era o babuta care astepta intr-o statie de autobuz dezafectata sa opreasca o linie care nu mai exista demult. Si avea incredere in ea ca la un moment dat o sa opreasca un autobuz acolo si din el o sa coboare sotul ei demult plecat la razboi.

Intr-o zi a intrat in vorba cu un mos care o tot vedea pe baba asteptind in statie si ca sa-i afle povestea a invitat-o la o cafea. S-au iubit cite zile au mai avut de trait dupa aceea. Autobuzul babutei a venit, chiar daca nu l-a vazut nimeni.

In Japonia un tren opreste intr-o gara doar pentru a urca sau cobori un singur calator, o liceana. Autoritatile voiau sa scoata harta din traseu, insa era aceasta copila care mergea la liceu la Tokyo si facea naveta cu trenul. I-ar fi fost imposibil sa mai ajunga la scoala daca trenul nu mai oprea acolo.

Si iata cum acea halta era si reala si ireala in acelasi timp. Putem avea orice realitate ne convine. Ne coafam existenta in funtie de ceea ce ne dorim, de ceea ce ne trebuie, ne ajuta sa uitam, ne ajuta sa nu ne mai doara.

Realitatea noastra este in fond un sumum al nevoilor, realitatea este suma fericirilor, cele pe care le putem obtie pe orice cai. Indiferent daca se petrec cu adevarat sau doar in vis, e suficient sa credem in ele. Credinta este uneori mai puternica decit orice realitate.

Credinta stramuta muntii.