Publicat in 1975, si tradus apoi in multe limbi, Le rire de la Meduse a devenit unul din textele legendare ale mitologiei eseurilor feministe, incepand cu Mary Wollstonecraft in secolul al XIX-lea si Virginia Wolf la inceput de secol XX, continuand cu Simone de Beauvoir, Germaine Greer, Betty Friedan, Eve Ensler, Maya Angelou sau Margaret Atwood etc. in a doua jumatate. De la volumul Le deuxieme sexe (Al doilea sex) din 1949 de Simone de Beauvoir, gandirea feminista nu avusese pana in anii ’70 evolutii majore, mai ales in legatura cu „diferenta sexuala”. Le rire de la Meduse (1975), un text-manifest, cunoaste un mare succes international tocmai pentru ca vorbeste deschis despre aceasta diferenta si despre modalitatea de a concepe o scriitura literara specifica problematicii feminine, dand astfel glas aspiratiilor inca neclar formulate ale generatiei sale.

Prin documentarea experientelor lor, scrie Cixous, femeile pot deconstrui stereotipurile sexiste care prezinta corpul feminin ca pe o amenintare. Este vorba de un text filosofic, pe cat politic, pe atat de poetic, pe cat de rational, pe atat de „jucat” lingvistic, ortografic si stilistic (de unde uneori dificultatea traducerii). Ironizand principiile si interdictiile patriarhatului dominant, Rasul Medusei experimenteaza si propune un nou stil de scriitura feminina (formula lansata de H.

C.) – decomplexata, surazatoare, jucausa si rafinata. Aceasta confera eseului forta si prospetimea nestirbita de trecerea timpului. In el se vor regasi multe femei creatoare care-si cauta afirmarea si recunoasterea.